SOLUŢII NATURISTE




Ca să te îmbolnăveşti, nu trebuie să faci nimic!




Fiecare avem propriile concepţii cu privire la sănătate şi boală. Este propria noastră mentalitate. Unii avem impresia că nu ne vom îmbolnăvi niciodată. De exemplu, unii pacienţi, când se duc la medic, încep "să se laude": n-am fost niciodată la medic, n-am fost niciodată bolnav, n-am luat vreun medicament! Răspunsul pe care îl primesc are o logică greu acceptabilă pentru cineva care este sănătos: Orice lucru are un început! Chiar şi boala! Un pacient care a venit la cabinet, tocmai s-a lăudat ca mai sus. Din păcate pentru el, se afla într-un stadiu avansat al unui cancer pancreatic, cu metastaze multiple. Şi nici măcar nu ştia acest lucru!

Iată o întrebare simplă: Ce trebuie să faci ca să te îmbolnăveşti? Nu trebuie să faci nimic! Doar continuă ca şi până acum! Acesta este, din nefericire, stilul de viaţă şi mentalitatea subiacentă comportamentului multora. Dacă vrei sănătate, trebuie să faci ceva în mod activ! Sănătatea nu vine de la sine, ci boala vine de la sine!  

 

Mentalitatea are de-a face şi cu soluţiile terapeutice. Avem şi aici o diversitate de mentalităţi, de la persoane care consideră că numai medicamentele sunt potrivite, la cele care optează strict pentru o variantă alternativă medicinei alopate (naturistă, homeopată, spirituală etc.). Dar, ca în multe alte situaţii, echilibrul este undeva între cele două extreme, nu neapărat la mijloc.

Prima experienţă
În perioada pregătirii mele medicale, nu am fost expus la variante alternative de tratament. Ca urmare, am fost un sceptic cu privire la efectele produselor naturiste. Totuşi, într-un anumit context, s-a ivit oportunitatea de a interacţiona cu astfel de produse. Era o ocazie de a mă informa mai mult. Dar pe cine să testez dacă chiar au vreun efect? M-am gândit că cea mai bună soluţie ar fi să le testez pe socrul meu! Socrul meu este un fumător înrăit, de mai bine de 40 de ani. Ca urmare, pe lângă multe alte probleme de sănătate, a dezvoltat şi o bronşită cronică, cu o tuse exasperantă, mai ales dimineaţa, cu secreţii intense, în accese care îl lăsau fără posibilitatea de a mai inspira aer pe o perioadă de peste 10 secunde. Trăiam senzaţia aceea ciudată că nu va mai inspira niciodată şi se va prăbuşi la pământ! În mod plastic exprimat, se cutremurau pereţii casei din cauza tusei! Aşa că a început să ia un produs naturist. După o săptămână a venit în vizită. Ceva nu era în regulă! Parcă lipsea ceva! Dimineaţa se putea dormi! Nu mai era zgomot!  Apoi mi-am dat seama că nu mai tuşea aproape deloc! Am fost plăcut surprins de efect! Partea negativă a fost că acum putea fuma mai bine! 

Mentalitatea se schimbă prin argumente, prin modele, dar mai ales prin experienţă! Dacă ai o experienţă pozitivă, începi să îţi pui semne de întrebare. Dacă ai experienţe pozitive repetate, începi să devii convins de acele lucruri! 


De ce există opinii diferite şi adesea contradictorii cu privire la produsele naturiste?

1. Lipsa informării şi experienţei personale cu privire la efectele produselor naturiste.

2. Pregătirea de specialitate a medicilor nu pune accent pe variantele alternative de tratament.

3. Experienţe negative cu produse naturiste, care pot fi cauzate de următoarele:
- produs naturist nepotrivit pentru afecţiunea respectivă, în doze necorespunzătoare sau administrat pe o durată prea scurtă
- produs naturist de calitate slabă, dar cu reclamă intensă
- unele persoane nu răspund corespunzător la un anumit tip de produs, dar pot răspunde la altul

4. Accentul pe studiile care dovedesc eficienţa medicamentelor
Toate medicamentele, înainte de a fi promovate pe piaţă, trebuie să parcurgă o serie de etape stricte, de la studii pe animale până la studii clinice, pe oameni. Studiile acceptate care garantează eficienţa unui medicament se numesc studii randomizate, dublu-orb. Astfel de studii sunt de regulă finanţate de firmele de medicamente şi în multe cazuri rezultatele sunt influenţate de acest lucru.
Pe de altă parte, studiile legate de produsele naturiste sunt mult mai puţine, deoarece finanţarea lor este mai puţin disponibilă. Se studiază de regulă efectul a câte o plantă sau extract de plantă şi mult mai rar efectul combinaţiilor de plante. În lipsa acestor studii, medicii se concentrează pe studiile disponibile şi intens promovate în revistele de specialitate şi la manifestările ştiinţifice.

5. Aspecte financiare
Numeroase date care indică efecte ale plantelor în diferite afecţiuni nu sunt promovate, iar studiile nu sunt finanţate, deoarece pierderile financiare ar fi uriaşe pentru companiile farmaceutice. De exemplu, dacă ar fi promovat un produs natural care să regleze glicemia sau chiar să vindece diabetul sau cancerul, pierderile ar fi de zeci de miliarde de dolari anual. Acest lucru s-ar întâmpla deoarece oricine ar putea folosi un produs natural în procesul de fabricaţie, pentru că nimeni nu are drepturi legale asupra lui. În schimb, pentru un medicament nou creat, o companie farmaceutică are dreptul exclusiv de a-l vinde (patent) pentru o perioadă de câţiva ani.

Dr. Daniel Paul